Carmen Adamescu a cerut în instanță ca statul să îi acorde “ajutor public judiciar” în dosarul în care a intentat divorț de magnatul Dan Adamescu. Potrivit legii, de ajutor din partea statului poate beneficia “orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea de consultații juridice, în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție”.